Moştenirea Eszterei - Mostenirea Eszterei - Dedikált

Dacă săptămâna trecută v-am vorbit despre o carte de Sándor Márai, săptămâna aceasta o să vă vorbesc tot despre o carte scrisă de Sándor Márai. Este vorba despre micul roman, sau mai bine zis novella, Moştenirea Eszterei. Scrisă în 1939 şi tradusă în română, admirabil zic eu de către Anamaria Pop, în 2006, novella lui Márai este o altă dovadă a talentului imens pe care l-a avut acest autor maghiar. În română a mai apărut şi romanul Turneu la Bolzano, în 2008, dar încă nu am ajuns să-l citesc. Trebuie să mă arăt recunoscător faţă de Editura Curtea Veche pentru că l-a tradus şi publicat pe acest autor. Altfel n-aş fi avut poate ocazia să-l citesc şi aş fi pierdut.

În această carte autorul tratează o temă care pe mine m-a interesat de multă vreme şi despre care am vrut mereu să aflu mai multe. Nu e atât o temă, cât mai mult o patologie, o înclinaţie a anumitor oameni spre un soi anume de indivizi. Pe scurt, în roman se vorbeşte despre dragostea unei femei, Eszter, pentru Lajos. Dragostea lor este mai mult sau mai puţin împlinită, depinde ce înţelege fiecare prin dragoste împlinită. Dacă iubirea necondiţionată, reciprocă, dar neconsumată până la capăt vi se pare împlinită, atunci aşa este dragostea lor, dacă din contră, dragostea puternică, izbăvitoare şi nestinsă, dar neconsumtă nu vi se pare împlinită, atunci este aşa. E banal până acum, însă interesul meu se învârte în jurul personajului Lajos şi al femeilor din jurul său, care, în limbajul modern, sunt pur şi simplu „moarte după el.” Toate. Pe femei le apucă dragostea, iar pe bărbaţi respectul. Tema este aceasta fascinaţie pentru un om. Ce fel de om?

Tot în limbajul modern, Lajos este un pierde-vară, un neisprăvit, un pungaş în cel mai literal sens al cuvântului, un mincinos, un scamator, un „punk”, un escroc. Lajos „se descurcă”, face scheme, vorbeşte mult, promite, fascinează prin comporament, şochează prin idei, jonglează cu vorbele, învăluie, e un om orchestră, un actor patetic şi un magician ale cărui mişcări le înţelegi, le vezi, dar te faci că nu le observi şi te declari încântat de ele. Scopul lui este să producă bani, să golească tuturor portofelul, dar într-un mod care să pară onorabil, să pară că de fapt îşi merită banii, care sunt preţul pentru biletul de acces în lumea lui. El îţi face o onoare fiindu-ţi prieten şi pune în scenă o întreagă producţie de minciuni, lacrimi, filozofie ieftină, promisiuni şi vise special pentru tine, se dă şi peste cap pentru tine şi tu eşti obligat astfel, inconştient, să-l plăteşti. Femeile îl adoră, bărbaţii (prietenii, fraţii, taţii, prietenii sau chiar pretendenţii lor) îl respectă chiar dacă „îl simt”.

Lajos este, într-o cheie filozofică, un sofist. Argumentul lui e imbatabil, dicţia perfectă, atitudinea serioasă şi stoică. Este şi un existenţialist. El ştie că lumea nu contează, ştie că nimic nu este important, de aceea el nici nu pune mare preţ pe obiecte sau oameni, nu ţine la nimic şi nu prinde rădăcini serioase nicăieri. Toată lumea este casa lui, orice mod de a face un ban este bun, totul este permis. Esztera îl iubeşte, dar i-l cedează surorii ei, cu care acesta se şi însoară şi face doi copii, victime de asemenea, ale instabilităţii, inconsecvenţei şi nestatorniciei sale. Dar se pare că totuşi, în felul lui bizar, Lajos o iubeşte pe Esztera şi-i declară dragostea după ce de fapt nu mai contează, însă acest lucru nu-l împiedică pe acesta să apară după douăzeci de ani acasă la ea, cu copiii şi doi străini şi să încerce să-i ia acesteia şi ultima fărâmă dintr-o moştenire la a cărei împrăştiere el pusese umărul cu multă vreme înainte. Odată cu plecarea lui, după doar o zi, el nu pleacă doar cu ultima fărâmă de avere, ci şi cu ultima picătură de demnitate şi cu ultima bucată din sufletul femeii pe care el spune că o iubeşte. Şi care chiar îl iubeşte.

Cartea este impecabil scrisă, se citeşte dintr-o suflare (şi) pentru că este alertă chiar dacă nu se întâmplă mare lucru la o privire superficială. Viaţa Eszterei este încărcată de o tristeţe răvăşitoare şi în spatele zâmbetului plin de încredere al lui Lajos se află de fapt un om care nu a făcut nimic, un ratat care îşi apără nimicnicia printr-o filozofie inconsistentă, dar care rezistă îndeajuns de mult cât să producă un efect de ceaţă în mintea celorlalţi şi care pare a-i oferi un raison destul de bun încât să-i liniştească acestuia conştiinţa: el este un om al vremurilor, care nu profită de ceilalţi ci le oferă un spectacol, îi rupe din realitate pentru o vreme şi astfel ei sunt obligaţi să-l asculte, să-l iubească şi să-l plătească; ce face el este să vândă o iluzie şi apoi să plece mai departe, fiindcă şi alţi oameni au nevoie de el.



de la sursă: Sándor Márai – Moştenirea Eszterei – SemneBune https://semnebune.ro/2013/sandor-marai-mostenirea-eszterei/#ixzz4OODtKxsI
Under Creative Commons License: Attribution Non-Commercial No Derivatives
Follow us: @SemneBune on Twitter | 146207075393967 on Facebook